6 luni = jumătate de an = fericire și glumițe.

Jumătate de an de iubire legală si 2 ani si 7 luni de respect, bucurii, zâmbete si chestii amuzante. Cam așa îmi pot prezenta căsnicia și relația cu soțul meu.

Am văzut poza aceasta pe facebook și am vrut neapărat să o contrazic. 

Nu știu de ce unii oameni au astfel de opinii, am fost singură și țin minte că îmi doream pe cineva, este in firea omului să vrei la un moment dat să ai cu cine să împarți chestii, de la sentimente până la pizza. Mă rog, pizza o împarți în primele luni de relație apoi duci un adevărat război pe ultima felie. Dar nu contează, te războiești cu dragoste. 

Să se înteleagă că, nu sunt de acord nici cu cea de sus nici cu aceea de jos. Cum spuneam, nimic nu este perfect. Dar există părți minunate pe care toată lumea ar trebui să le trăiască, mai devreme sau mai târziu. :) 

Cred că există praguri, de la o anumită vârstă preferi să crezi că e o prostie doar pentru că nu ți se întâmplă, nu pentru că nu ți-ai dori. Cred. 

Și ca să fiu mai explicită, căsnicia nu stă în ”șaiba” de pe mână, nici in actul de la primărie și nici in legământul preotului. Stă în respectul vostru, unul față de celălalt.

Da, posibil să existe și căsnicii care nu-și au rostul, dar cu siguranță există și acelea care merită totul. Cum este a mea de exemplu. Și da, sunt modestă. Azi este ziua în care o să-mi laud căsnicia, cam atât de mult pe cât simt nevoia să o fac. 

Nici n-as avea de ce să nu, având in vedere că nu-i lipsește nimic. După jumătate de an de când am devenit nevastă, pentru că azi s-au făcut 6 luni, pot să spun că dacă va fi așa până la final, a meritat! 

A meritat perioada mea de neîncredere, a meritat să dau piept cu părerile mai mult sau mai puțin răutăcioase, a meritat să plâng uneori, a meritat să-l caut pe acest bărbat din viața mea.

Scopul scuză mijloacele. Iar dacă noi acum suntem fericiți, a meritat să facem tot ce am putut ca să ajungem aici. 

Îmi place să aud când mă întreabă lumea cum e să fi nevastă și să le răspund ”la fel”. Deși sunt conștientă că nu mă simt la fel, dar nu am cum să le spun ce este de fapt. Pentru că fiecare persoană simte diferit. 

Eu nu primesc flori, nu primesc cadouri care să nu-mi fie de niciun folos, nu-și aduce aminte în fiecare lună de aniversarea noastră și sincer mă bucur, pentru că nici eu nu țin minte. În schimb ne aducem aminte bucăți, să zic așa, importante. 

Dacă stau bine să mă gândesc fiecare zi împreună este o aniversare, asta nu înseamnă că trebuie să ne umplem de ”la mulți ani-uri și te iubesc-uri”. Ce importanță ar mai avea?

După șase luni... ce se întâmplă între noi este... FOARTE TARE! :D 

Pe cât de frumoși am fost atunci, pe atât de mult înflorim în fiecare zi. 

”Perfect” fără sacrificii?

Am tot stat și am pritocit subiectul ăsta ceva timp.
Mi-am analizat relația de la primele începuturi până în prezent, cu alte cuvinte mi-am analizat soțul încă din cele mai proaste momente ale lui, până în cele de glorie. :))

Toți avem scăpări, nimeni nu e perfect.

Nu-mi pot imagina bărbatul acela la care visăm de puștoaice, cel care ne punea lumea la picioare, ne gâdila orgoliul, ne umplea de complimente mai mult decât pe propria-i mașină. Atunci era mai simplu să mi-l formez în minte, acum nu se mai leagă nimic.

Nu știu ce părere au restul, dar eu una consider că nu există acest Făt-Frumos pe cal alb, cum nu există nici Prințesa din castelul de cleștar.

În schimb, există broscoiul.

Iar dacă Făt-Frumos al tău, nu seamănă deloc cu cel pe care l-ai visat când erai mică, dar cu toate astea ți-a căzut cu tronc, învață să ai răbdare. S-ar putea să fie în faza de broscoi și necesită răbdare, calm și în primul rând multă iubire, ca să le poți avea pe restul.

Însă înainte să-i dai cu piciorul când îi vezi ochii bulbucați, întreabă-te dacă nu cumva și tu ești, nu știu, Baba-Cloanța?

Nu, n-am făcut o pasiune pentru basme...Sau? Eh, în fine.
Tu ești perfectă?

Da, este vorba și de schimbare, de fapt despre asta e vorba. Sunt convinsă că acum toți o să spuneți că sunt genul de femeie care face dintr-un bărbat adevărat, un cățeluș, ei bine nu este așa. De obicei era invers.

Schimbarea de care vorbesc, nu este aia forțată, nu este genul de schimbare: ” Dacă nu faci aia, eu plec!”

Nu. Este vorba de ceva reciproc, care vrei nu vrei, o să se producă, uneori fără să-ți dai seama. O să lăsați de la voi, o să acceptați lucruri pe care probabil nu vă gândeați că o să le acceptați vreodată. Binențeles asta doar în cazul în care e ceva de capul vostru și de relația voastră.

Nu există ceva bun de la început, ceva perfect. Ca să fie perfect trebuie să lupți pentru asta, trebuie să ți-l faci singură. Asta nu înseamnă că după ce ai reușit, să spui cunoscuta frază: ”Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!” Atunci chiar meriți să rămâi Baba Cloanța sau să te ia la pumni, depinde cum privești lucrurile. :))

Este normal ca el să aibă o repulsie la ceva ce i se impune. Tu n-ai avea?

Eu am ajuns la concluzia că tot ce pare perfect de la început, este putred la mijloc. Pe modelul: ”prea frumos ca să fie adevărat.”

Orice lucru în viață se câștigă prin muncă. Absolut orice! Ca să ai boboci de la o floare, trebuie să-i acorzi atenție, să o uzi, să o îngrijești. Asta nu înseamnă că o schimbi, înseamnă că o ajuți să facă ce a fost menită să facă.

Și încă o dată, nu uita că de schimbările de care o să aibă parte el, la fel o să ai și tu
Asta înseamna modelare.

Creșteți împreună și înfloriți. :)

Despre nevasta disperată.

”Există o persoană în viața mea care atunci când își cumpără un cațel de câteva luni, cu o durată de viață medie de aproximativ 10 -12 ani își face griji unde o să îl îngroape și mai ales cine o să facă asta.

Ea este soția mea.  :D

Se făcea că era o zi călduroasă de vară (acum vreo 4 ani ) locuiam undeva pe Moșilor. S-a auzit un ciocănit ușor în ușă, am deschis și a apărut ea. Simpatică cu părul desfăcut, cu pielea ușor arsă de soare, cu un parfum de flori ce împrăștia un aer de festival în jurul ei.

S-a uitat cu ochii ei mari și frumoși la mine și a zis:

”Te rog frumos să te dai la o parte,  nu știu cine esti, eu am venit în vizită!”

Așa s-a înfiripat frumosa noastră relație.  E foarte tare să ai o noapte nebună și dimineața să se poarte de parcă nici numele nu ți-l stie. Asta timp de 2 ani! K

A fost un moment în care era puțin supărată, habar nu am de ce, (nu știam chestii despre noi, nu eram împreună) în care a anunțat că trece pe la noi.  ”Noi” însemnând 7 baieți într-un apartament cu 4 camere.

A apărut în pragul ușii, tristă, supărată și cu o sticlă de vin.

Mi-am zis “asta e seara noastră” daaarr…au durat aproximativ 40 de minute până a terminat sticla de vin s-a întins în pat și a anunțat că dorește să doarmă, deoarece dimineată merge devreme la munca … K

Au fost doi ani în care ne-am tachinat continuu.  Noaptea  prieteni,  ziua ”Ce? Ea? El? Nu!”.

Este genul de femeie pe care am dorit-o din prima zi, habar nu am de ce, dar asta simțeam. Din câte am reușit sa aflu de la ea…sentimentul a fost reciproc.

Îmi aduc aminte, cum după 1 an jumate, cred, mi-am făcut curaj să o sărut pentru prima dată la metrou în văzul tuturor. A plecat de lângă mine fără să zică nimic. Levitând la vreo 30 cm deasupra pământului, din care ușor se vedeau cum răsar magnolii.  Desigur, femeia din ea nu o să recunoască niciodată asta. J

Este genul de femeie care îți dă totul, fără să ceară nici măcar un zâmbet înapoi.

Însă face în așa fel încât atunci când este destul de departe de mine și altă femeie este în preajma mea, aceasta simte o respirație rece in ceafă… Fără scene de prost gust.

I-am spus unui prieten care m-a întrebat de ce mă însor: “De când am început să mă văd cu mai multe femei, mi-am propus ca atunci când o să cunosc una normală să o iau de nevastă…”

Așa am și făcut, dar vă povestesc data viitoare… ”

Dacă te-ai îndoit vreodată că bărbații pot fi sensibili, acum este momentul să bați in retragere. 

Nu am nevoie de un plângăcios, dar un om care să-mi arate din când in când că are și o altă parte decât aceea de mascul feroce. :)) Este binevenit. 

Da, mă declar o norocoasă. Cu N.