joi, 3 aprilie 2014
”Perfect” fără sacrificii?
Am tot stat și am pritocit subiectul ăsta ceva timp.
Mi-am analizat relația de la primele începuturi până în prezent, cu alte cuvinte mi-am analizat soțul încă din cele mai proaste momente ale lui, până în cele de glorie. :))
Toți avem scăpări, nimeni nu e perfect.
Nu-mi pot imagina bărbatul acela la care visăm de puștoaice, cel care ne punea lumea la picioare, ne gâdila orgoliul, ne umplea de complimente mai mult decât pe propria-i mașină. Atunci era mai simplu să mi-l formez în minte, acum nu se mai leagă nimic.
Nu știu ce părere au restul, dar eu una consider că nu există acest Făt-Frumos pe cal alb, cum nu există nici Prințesa din castelul de cleștar.
În schimb, există broscoiul.
Iar dacă Făt-Frumos al tău, nu seamănă deloc cu cel pe care l-ai visat când erai mică, dar cu toate astea ți-a căzut cu tronc, învață să ai răbdare. S-ar putea să fie în faza de broscoi și necesită răbdare, calm și în primul rând multă iubire, ca să le poți avea pe restul.
Însă înainte să-i dai cu piciorul când îi vezi ochii bulbucați, întreabă-te dacă nu cumva și tu ești, nu știu, Baba-Cloanța?
Nu, n-am făcut o pasiune pentru basme...Sau? Eh, în fine.
Tu ești perfectă?
Da, este vorba și de schimbare, de fapt despre asta e vorba. Sunt convinsă că acum toți o să spuneți că sunt genul de femeie care face dintr-un bărbat adevărat, un cățeluș, ei bine nu este așa. De obicei era invers.
Schimbarea de care vorbesc, nu este aia forțată, nu este genul de schimbare: ” Dacă nu faci aia, eu plec!”
Nu. Este vorba de ceva reciproc, care vrei nu vrei, o să se producă, uneori fără să-ți dai seama. O să lăsați de la voi, o să acceptați lucruri pe care probabil nu vă gândeați că o să le acceptați vreodată. Binențeles asta doar în cazul în care e ceva de capul vostru și de relația voastră.
Nu există ceva bun de la început, ceva perfect. Ca să fie perfect trebuie să lupți pentru asta, trebuie să ți-l faci singură. Asta nu înseamnă că după ce ai reușit, să spui cunoscuta frază: ”Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!” Atunci chiar meriți să rămâi Baba Cloanța sau să te ia la pumni, depinde cum privești lucrurile. :))
Este normal ca el să aibă o repulsie la ceva ce i se impune. Tu n-ai avea?
Eu am ajuns la concluzia că tot ce pare perfect de la început, este putred la mijloc. Pe modelul: ”prea frumos ca să fie adevărat.”
Orice lucru în viață se câștigă prin muncă. Absolut orice! Ca să ai boboci de la o floare, trebuie să-i acorzi atenție, să o uzi, să o îngrijești. Asta nu înseamnă că o schimbi, înseamnă că o ajuți să facă ce a fost menită să facă.
Și încă o dată, nu uita că de schimbările de care o să aibă parte el, la fel o să ai și tu
Asta înseamna modelare.
Creșteți împreună și înfloriți. :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu