vineri, 7 martie 2014

Frumusețe.


Azi mă simt frumoasă!

Cam așa îmi încep ziua, cu păreri bune despre mine. Poți să o consideri îngâmfare, sau cum vrei tu, sincer nu-mi pasă.

Ziua mea se reflectă în primul gând  de dimineată, asa că dacă azi sunt frumoasă, ziua îmi va fi minunată, am așa un feeling de bine.

De câte ori mă  trezesc cu fundu' la așternut, cam de atâtea ori calc într-un rahat, îmi pierd banii, ratez autobuzul, mă stropește un nene gras la semafor cu Dacia lui, șamd.

Sunt momentele alea de rahat în care nu-ți vine decat sa lâncezești în pătură, sperând la apocalipsă.

Sunt destul de dese ce-i drept, scopul? Niciunul concret.

Primul gând de dimineață mă face ori să radiez ori să omor pe primul care-mi iese în fața, azi am ales să las cutitu' la bucătărie și să zâmbesc.

Nu te gândi că dacă mă trezesc cu gândul la un milion de euro, o să-l gasesc în cutia postala...maybe someday. :))

În concluzie? De ce să-mi stric ziua singură când pot foarte bine să mi-o fac mai frumoasă, timp oricum nu avem destul niciodată, și înca n-am găsit magazinul de unde să-mi cumpar atât cât îmi trebuie, așa că o să mă bucur de cel pe care îl am.

După ce că suntem triști, munca e nasoală, banii sunt puțini, oamenii vin si pleacă, dintre toate acestea trebuie să găsim o forța care să ne ajute să mergem mai departe, că doar nu suntem toți raci, ca mine.

Așa că, fii frumoasă! Indiferent de ce se intâmplă cu tine, oricât de nasol e examenul de azi, ședinta cu sefii, vremea de afară sau mai știu eu ce.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu